Cate gunoaie ai adunat de ceva ani incoace?gandeste-te cand iti permiti sa-ti recreezi gandirea cu lucuri ieftine aruncate, sau gasite dintr-o comoditate ce nu te lasa sa risti , chiar si cand te vrei a deveni putin relaxat...Iubeste-ti aproapele ca pe tine insuti...A invata sa te iubesti e si asta o arta,iesi afara din tine , priveste-te, apoi intreaba-te cat de mult te-ai jefuit in ultima vreme.Da, jefuit.Cate gunoaie ai imbibat in creier ,cate minciuni amare ai respirat de ani,si cat de mult iti pasa de nefiinta ta, de suflul tau vesnic?Si intra apoi din nou in tine, priveste la aproape, intreaba-te: daca il jefuiesc,il intoxic cu minciuni si nu ma prea intereseaza ce va fi cu el in nefiinta...il iubesc?

² Defectul tuturor oamenilor este ca asteapta sa traiasca, deoarece n-au curajul fiecarei clipe. De ce n-am pune în fiecare moment atîta pasiune si atîta ardoare încît fiecare clipa sa devina un absolut, o eternitate? Toti învatam sa traim dupa ce nu mai avem nimic de asteptat, iar cînd asteptam nu putem învata nimic, fiindca nu traim în prezentul concret si viu, ci într-un viitor fad si îndepartat'(Emil Cioran)

Urat, frumos

Caci a privi in urma e ca o cununa pe care ti-o pui pe cap daca stii sa uiti de maracini , buruieni care chiar si ele de –au existat, invatat-ai sa le smulgi pentru a lasa frumosul sa creasca.Desigur e-o munca fara oprire…asa ca de ce sa ne tot plangem si sa-ntrebam…de ce ? cat o sa mai fac asta ?Intr-un final tot aceeasi lectie o invatam…frumos fara urat nu exista pe pamant…sa le desparti se poate mai rar… se poate sa inveti sa accepti uratul doar pentru ca exista frumos. Aleg dar in fiecare zi sa iubesc si uratul..atunci cand ma gandesc la frumos.

Fericirea invat ca e o forma modelata de ganduri alese in vremi de primavara, vara,toamna,iarna.In iarna e afurisit de greu caci ghetari de ganduri... mai greu a-i modela...dar cand mi- aduc aminte ca gheata-i numai apa...incerc sa o topesc... batuta nu ma las!

Cand dai ochi cu suferinta, nu uita sa o saluti frumos s-o iei de mana si s-o iubesti chiar de iti vine s-o gonesti...caci ea te va purta usor spre un 'tu' nou...Caci daca o iubesti,privi-vei cerul, norii, soarele ,zambete, in feluri noi...ele vor fi ca aur,le vei iubi atunci mai mult decat vreodata...iubeste suferinta caci te va face tare iar cand aceasta va pleca ,de Dumnezeu o cheama ,te vei uita in urma iubind mai mult si tot mai mult minuni mici ce le credeai banale.

Marradi

Maria raducanu-o voce exceptionala

frantura de poza ce-atarna pe retina,acum aici;perete-albastru afurisit de gol,lumina chioara,caldura rea,pat tot albastru,cer tot albastru-da' mai inchis...si... eu.Nu,chiar si draperii albastre...si chiar si punga de biscuiti prea mult iubiti tot albastra...cuvintele sunt de prisos si de data asta:P Si ce-i ramane omului decat sa astepte leafa si sa o cheltuiasca pe verde,rosu,galben, roz...incercand sa scape de albastru..sau macar sa il ascunda.Dar lumina chioara si caldura ,cui i le lasi rationalule?

'Nu o sa renunt la credintele mele de frica de a nu fi judecata de semenii mei. Judecata altora e treaba lor, nu a mea.
Atata timp cat cineva nu face rau si nu deranjeaza in jur, e liber sa se comporte cum doreste.'
Oana Pellea

vara!!!

Pentru ca este sfarsit de an academic, si pentru ca in perioada asta simt libertatea in culmile ei cele mai maiestre, m-am gandit sa ies din tiparele cu care v-am obisnuit. Voi numiti-le..incruntari, apatii, sfortari, rabufniri, printre care si cateva bucatele de frumos.
Prima mea marturisire pe care simt sa o expun este aceea ca uneori am impresia ca doar atarn planse , compuneri sau lucrari pe o sarma, de multe ori intrebandu-ma daca trece careva pe langa ele. Si dupa cum am observat din cele cateva comentarii semnate in josul planselor, am indraznit inca sa sper, ca totusi acestea hranesc catusi de putin cateva minti.Daca sunt 2, 3,4..ma bucura si atat.
Avand o plimbare printre blogguri si alte site-uri am ajuns din nou sa ma uit la oglinda…care de data asta nu mi-a mai spus cat de mult am imbatranit sau nu…ci mi-a spus si mai crunt cat de limitate imi sunt sfortarile mele cu care sunt adesea resemnata. Dar nu ma opresc aici, ci doresc a recunoaste ca tot ceea ce prezint este doar o forma de zvacnire a experientelor ,simtitilor din mine, un om de lut care vrea sa faca cumva ceva frumos in universul celorlalti.Si chiar de pare pueril ca vreau sa expun expresii adanci si astfel sa trec putin in vulnerabilitate nu-mi pasa caci a cocheta cu riscul este in acelasi timp cea mai buna reteta spre evolutie personala.
Iar in sfarsit, am adunat intr-un cos cateva bunatati de peste an, care m-au inspirat si poate m-au impins spre evaluarea descoperirea, si usor reinventarea propriei persoane , iar 3 dntre ele sunt :

‘The real voyage of discovery consists not in seeking new landscapes but in having new eyes’ (Marcel Proust)

‘A fi puternic inseamna a face pe cineva fericit chiar daca ai inima franta’(anonim)

‘Talentul tau este darul lui Dumnezeu pentru tine. Ceea ce faci cu el este darul tau pentru Dumnezeu.’(Leo Buscalgia)

Zidarul ma intreba de ce ma tem.
Eu il intrebam..esti sigur piatra acolo trebuie pusa?
Sau sa darami acolo?
Stateam pe langa El,
Nevrotic repetam..esti sigur?
M-am pus de-o parte sa creez un plan...
M-am pus sa construiesc chiar eu...
Si ma pierdeam in ceea ce faceam....
Uitasem dar de El.
Ma uit apoi cu mare multumire la 'lucrul manual'
...ce-i drept era hidos...
cand mana-si puse pe-al meu umar
Zambi si arata spre acel castel grandios...
la care tot visam.

E-o vreme de tacere...tacere surda impanzita in cuvinte negandite nevrute,sunt doar cuvinte pentru a nu arata tacerea...e-o vreme de tacere in care te-opresti, e-o vreme de repaos cand realitati agatate ca perfuzii te fac sa nu mai misti,e-o stare de-amnezie in care lacrimile nu-s raspuns,esti intre nord si sud, esti intre cer -pamant, e-o clipa-n care doar stai si privesti in sus.E vremea recunoasterii ca esti doar om de lut.

Daca suntem asa fragili,cat de aproape suntem de nefiinta?raspunde-mi la aceasta intrebare imaginandu-te ca fiind in acelasi timp in existenta si in inexistenta.Incearca sa zbori putin cu sufletul aproape de tavan si sa te vezi...nu te speria e doar un exercitiu de imaginatie..sau o joaca...pana la urma copii fiind tot prin joc ajungem sa descoperim lucruri noi.Cum e? cum ar fi?e o alta lume,o alta dimensiune...ce va veni intr-o zi......doar te intreb:daca e mai mult...ce faci?

To a dear friend

vara

*

Un urias cu pete albe ma strange cu putere ..atat de mult ca ma intreb cum de nu ma sufoc..ma-nfurie cand aud pe unii spunand aici e tot...traiesti cat poti in asta strangere..incearca sa respiri..macar 50-60-70 de ani..daca nu apuci atat macar sa respiri cu toata fiinta, ca apoi nu mai esti..nu vei mai fi..Dar cum?atat sa fie ?o mica zbatere in mana de vandal ce nu ii pasa ca las in urma batai de inimi,iubiri de suflet tot la fel de mic?Pe el acest nebun urias il vad in sute de oglinzi..ba seamana cu universul in care stam incaplsulati,ba cu ea viata-ca tot neagra cu pete albe si ea se-arata...noi- suflari razlete si totusi bine asezate....Cati Doamne au mai fost n-aintea mea?as vrea sa-i pot vedea macar o data.Ii plang pe toti ce n-au ajuns sa-si infranga necurajul...obisnuinta....necredinta...si poate cel mai grav...nepasarea de a vedea dincolo de urias..Pe cei ce au indraznit vreau sa le iau exemplul si sa m-avant in 'neobisnuit' in 'diferit', 'ciudat' sau... poate 'inapoiat'..credinta ..ea prosteasca cum o vad unii...eu o aleg cum au ales acei soldati sa plece la razboi...ce au luptat si n-au trait doar pentru 'a trai'.
Exista Dumnezeu dincolo de urias..

transparenta

...

felinar

matern in singuratate

copila

c

in lut.. sau liber?

ei?..sau tu captiv?

sau ... imagini pe iris?

2010

Daca as dezlantui cele mai uriase vise ce le nascoceste mintea poate multi m-ar crede puerila...sau poate e doar o imagine distorsionata de-a mea.....de multe ori ma gasesc creand o imagine inselatoare fata de mine, ca apoi sa realizez cat de mult ma subminez...e,nu ca as fi singura.Am dat vina pe multe in incercarea de a-mi explica aceasta manevra..iar indiferent daca sunt adevarate sau nu, totusi imi raman unelte cu care ma pot reconstrui.. Va invit ca 2010 sa fie un an in care sa invatam a crede mai mult in frumosul din noi lasand la o parte frica de necunoscut si de esec atunci cand vrem sa il dezlegam din prinsorile prostesti ale fiintei noastre.Singura teama care o am acum este aceea de a fi ascuns o viata intreaga scanteie de diamante puse acolo in invalmaseala din mine de cel mai Urias Geniu.