Linii

Doua linii orizontale sunt sinele de tren.Ele sunt cat se poate de drepte iar uneori devin serpuite.Eu as vrea ca ele sa devina verticale si sa nu se mai serpuiasca.Sunt obsedante cand le vezi...asa ..pe terestru.Cica ele te duc catre o destinatie.Care destinatie, ca tot inapoi de unde am venit ajungem.Eu propun sa luam o zi in care sa oprim toate trenurile si sa incercam sa desenam toti in noi o linie verticala, care in realm spiritual ne duce fata in fata cu destinatia ideala: Dumnezeu.

Daca privesti inspre inalt simti dor.Ascutite in dezlantuirea lor neinfricata , aripile zgarie norii, fara sa le pese ca ii ranesc.Ele tintesc spre sus, spre acel misterios rai de vise.Dorul le trage in sus, le strange ca doua maini, mai ca le striveste.In zbor, durerea aproape ca le frange, dar ele stiu ca in raiul de vise..acolo e durere dulce unde nasc vlastari de vise ce trebuie hraniti , iubiti ca apoi sa creasca aripi ce vor zbura spre un nou cer.

Aud.Aud un strigat, un strigat luminos ce se aseaza pe urechi, urechile fug, fug disperate.Le doare strigatul, caci le priveste ciudat, le intreaba unde e sufletul,iar ele nu stiu ce sa le raspunda.Dar strigatul cauta necontenit urechi si suflet, strigatului ii pasa de suflet ratacit.Ochii, si ei fug de lumina strigatului.Lumina ii iubeste, dar ei, ei plang indurerati de prea multa lumina, caci intunerec mare e dincolo de ei.Luminii strigatoare ii pasa,ii pasa dureros de mult de suflet fara ochi, fara urechi.Suflete, vino , vino la altar, vino in iubire, iubire calda

El, El e frumos,El e divin,El e puternic,gingas.El priveste, zambeste, daruieste si iubeste,el zideste.El...El tanjeste...el/ea, ei, noi...noi urati, noi murim, noi slabi,noi ne intoarcem privirea,noi furam, noi uram, noi daramam, noi nu vrem.De ce? Noi nu-L avem pe El.El plange dupa noi, noi plangem dupa El?