Oameni deformati

Suntem toti oameni deformati...usor sau grav dezabilitati inauntrul nostru.Unii...privesc cu ochi urat pe altii...sunt deformati de invidie...Altii striga ca niste cocosi de pe gard: sunt frumos! sunt destept!! priveste-ma!Altii au malforatii religioase: sunt sfant pentru ca nu sunt ca tine...Altii au emotii canceroase...din frica sa nu deranjeze lumea prea mult si asa sa moara si ei...se autodistrug...paradoxal..nu?Altii se transpun in altii.....din disperarea de a multumi.Altii isi pun prea multe intrebari...si nu traiesc...ramanan 'genii' ...de fapt deformati de indoiala..Altii sunt chinuiti de mandria inteligentei acute...si nu stiu ca coboare de pe tocuri ce le bat propriile calcaie...Iar cei mai deformati sunt cei care se cred perfect sanatosi.Exista un medic oameni buni! Exista Dumnezeu!

Muzica

Sa iti strige sufletul de sete...sa se usuce in tine...sa il auzi si sa nu stii ce are....sa pui o casca in ureche..si dintr-o data sa te inunde viata...Sa simti in vene de emotii cum curg lin note..si reinvii ...si reinvii..

My lovely horse

Artistul

Artistul adevarat e cam asa...se naste...i se da o foaie si un creion..si incepe sa fie in elementul lui...cei din jur privesc si intreba...dar cum? el se sperie putin crezand ca e anormal...apoi tre' sa se obisnuiasca cu ideea ca i s-a dat un dar....si il termina gandul ca il are si nu il foloseste cat trebuie...il inrobeste atat de mult incat vrea sa explodeze ingemanari de idei , de frumos sau chiar urat.La inceput isi reneaga creatia...chiar o detesta...cand o vede in maini straine ..apreciata parca mult prea mult...prinde putin drag si-si spune: asta-i din mine nascut...si simte gelozie..apoi varsa  o lacrima de drag..de dor ca pleaca...dar se impaca cu ideea ca acest 'copil' va face cuiva viata mai frumoasa.Artistul adevarat e un parinte iresponsabil...caci isi vinde 'copiii' rupti din suflet...Si e frumos ..si este greu...dar i-a fost dat un dar!

Sa prind o stea in mana...

Un vis maret ma ademeneste....ma cheama pe nume..imi face cu ochiul..stau inghemuita pe canapeaua cu miros de odihna lunga si privesc o stea.Ma invelesc cu patura de puf ce-mi incalzeste sufletul ca o imbratisare...caci desi putin stinghera...steaua tot ma ademeneste....Incerc sa o ating cu aratatorul...sa vad daca se sterge de pe cer..daca e doar o iluzie...caci insasi ideea e, ironic ideala.Se naste o flacara de chibrit in mine...speranta!intind mana...sovaind putin...inspre a prinde steaua in pumn...tin pumnul inchis fara sa il aduc spre mine...si stau cu ochii inchisi..mi-e teama...o teama de necuprins ma imbratiseaza in locul paturii de puf...dar nu dau drumul...nu dau drumul la stea .Nu vreau! Nu pot!Stau ingemuita si stransa cu ochii inchisi ...zburand cu steaua mea in gand spre galaxii necunoscute....macar atunci cand voi deschide ochii ...voi fi simtit putin din visul de a prinde o stea in maini....Acum..indoiala ...ea indoiala...ce ma iubeste pana la cer si inapoi....vezi tu...noi oamenii avand emotii..sentimente care ne iubesc ele mai mult decat noi pe ele...ea indoiala vine ca o 'mama' grijulie care cica iti vrea binele...vrea sa te aduca cu picioarele pe pamant...si vine si imi diseca credinta de copil ...imi umbla in maruntaie..imi intoarce inima pe dos ....neuronii....si apoi...ma lasa asa...ca un leu care doar s-a jucat cu prada-i...ca eu...eu sa aleg , sleita de putere ...sa aleg in ce mai cred.O de as fi pentru o clipa David...sa am curaj ca el..sa nu-mi mai las credinta de copil sa fie amputata.Dar ma intorc...ma introc...cumva o voce dulce ca de zahar imi spune ca pot....si ma agat de ea...si ma agat cu tot ce am...si deschid o pleoapa...o inchid din nou rapid....deschid apoi a doua si vad pe jumatate...steaua mea...dar mare!deschid si-a doua pleoapa si...vad o stea imensa...ce nu mai sta in palma-.mi...ci sta mareata pe palma-mi deschisa..stai! nu e o stea! E luna!!!Mai alba ca oricand...maiastra..imi umple camera cu siroaie de alb....eu plang in alb si albul plange in mine...curge in sufletul meu..si ma spala de orice rana a indoielii...ma invata ca daca incerc sa prind o stea in mana ...daca fac primul pas....pot ajunge sa ating putin din luna:)Credinta e primul pas.

Mi-a obosit iubirea in mine

Am obosit sa mai iubesc...?
Am obosit sa mai iubesc ochi , zambet , vorbe...goale...Nu stiu...caci a iubi si a te simti iubit trebuie sa vina asa....involuntar...nu ca trebuie...de cand el a decis ca nu vrea macar 2-3 pasi pe-acelasi drum..sa vedem cum ar fi...parca s-a rupt o coarda a inimii...si asa nici celelalte nu mai canta...se chinuie din greu..saracele...parca le aud...hai ca poti..hai ca merge...hai ca poate...hai....incearca sa ma minta ca totusi e un cantec frumos...dar...de cand el a plecat si m-a facut sa ma simt mai mica...am obosit ...poate ca mai trebuiesc primaveri sa toarne peste mine ca sa mai creasca o coarda in mine....Am obosit...