Am uitat sa imi aduc aminte de mine

De mine cea cu frici, am uitat sa imi mai aduc aminte...Ce bine e sa uiti..Acum imi aduc aminte de mine cum eram in viitor....cu un curaj straniu ...cu un curaj adevarat...caci am baut din Tine.

Mandria urateste

Mandria urateste...te atrage sa crezi ca esti un rege care poate sa isi creeze un regat perfect iar cei din jur nu-si pot da seama.Mandria care ascunde puroiul intern deformeaza schelele omului in asa fel ca il schimonoseste intr-o statuie imaginara ce face 'gesturi' automate: devine agresiv in abordare ,contrazice mereu,urla cat il tin plamanii ca este puternic..prin gesturi ce se vor puternice...dar roseata obrajilor sau tremurul mainilor sau al vocii contrazic si mai violent sfortarea , minciuna gogonata.Mai bine ne dezlipim de mandrie si nu ne mai  'agresam' in fata tuturor pentru a face fata vietii.Daca nu ai ce spune,nu contrazice.taci!Daca nu ai vorbit sau n-ai fost luat in seama,nu ataca,taci!Vorbeste cand vrei sa creezi ceva frumos, contrazice cand trebuie.

Blocuri de idei..atat

Petece de idei din oameni
Aici o idee , acolo alta..
Le-ai aranjat frumos ca niste picioare de paianjen pe langa un 'trup' ce nici tu nu il cunosti
De fapt, ba da, te agati de vertrebe a ceea ce vor spune altii
Sau cum vrei sa apari in fata lor
si asa te pierzi pe tine...
undeva intr-un sac de plastic, ascuns bine
Dar cand zambesti , parca doua maini iti ies afara din ochi si  apare eul tau adevarat necosmetizat de idei cumparate
Esti un copil timid inteligent cu visuri marete
Putin confuz...putin mai mult nesigur
Si doar legam vorbe in buchet de sinapse
Si doar cream arta cu mintile noastre
Iar tie nu-ti displace
Nici mie..
Dar din nou mi-am pacalit copila din mine ca ar fi ceva mai mult
Noi doar planam blocuri de idei
Apoi ne retragem frumos...ca...de! avem de trait o viata
iar viata mea e mult prea ciudata pentru a ta ,care pare prea ordonata, si  perfect desenata.

Cand frumosul doare

Cand frumosul doare

Ochi strapunsi de lumina
 Soaptele stridente sufoca vorbele
pe care vrei sa le arunci in oceane de vorbaraie doar ca sa te afli in  treaba
Minunea din mine mareste minunea din tine...pentru-un minut
Frumosul din tine ma doare
caci e urat afara si gri,si norii plang in mine...
Nu-i nimic..o sa imi cumpar umbrela! Si am sa imi cumpar frumos din alt suflet ce crede in minuni mai mult decat  pentru un minut

Sobolani grabiti sub cortex

Urc pe scari rulante undeva deasupra coloanei vertebrale.,sub piele, inghesuita sub coaja de cortex.Inchisa in castelul de neuroni.Iar inauntru alearga sobolani , ganduri gri si negre, grabite,incete, se calca unul pe altul, se inghesiue, fug, dispar.Pe jos,credintele mele,rontaite.Ma chinui sa ii alung , uitand,conversand cu ei conversatii rationale,ma cred pe moment, insa se reintorc...ca niste copii flamanzi,cand ii alung se reintorc , cand nu-i mai vreau se dau pe langa mine, apoi ma mint ca sunt puternica ca i-am alungat si ca pot face asta mereu,ca ma voi simti bine.Ma infurii , ei fug iar...si iar vin si rontaie din credintele mele.Capitulez!Eu strig catre Rege!Oricate credinte mi-ar fi rontait,eu nu renunt sa cred:sobolanii negri au disparut.Au fost ucisi de Tata.Iar daca cei din jur inca-i mai vad in mine, e treaba lor, eu am aflat credinta ce creeaza,si imi vindeca credintele rontaite.Amin!

Victorie!

Otrava invingerii imi este izvor de victorie.Azi am gustat din ea din nou...dar lacrimile mi-au devenit straine.Ce sunt lacrimile cand sunt in razboi ?Ce e regretul cand trebuie sa calc peste serpi si naparci?Cand trebuie sa infrunt bestia?Inapoi la lupta, cu scutul credintei, cu platosa neprihanirii ...Beau din otrava invingerii pentru a mi se intoarce stomacul pe dos cand ma gandesc cata otrava am baut si am murit putin cate putin.Azi beau din otrava si inviu , si imi urla sufletul: Inapoi la razboi pana la Victorie!

Si Ti-am atins sufletul cu mana..

Si Ti-am atins putin sufletul cu mana...Cand iti cantam si uitam de tot ce-i pe pamant m-ai luat de mana si am zburat din inaltimile sufletului meu spre inaltimile sufletului Tau.Era liniste si bine...eram libera de tot.Iar cand pete negre de ganduri vroiau sa ma ajunga ...mi se pareau ca niste fulgi...iar eu zburam tot mai sus in al noualea cer al sufletului Tau.Acolo mi-ai dat sa beau dintr-un pahar imens apa vesnica...si stiu ..n-am sa mai insetez niciodata.Apoi am intins mana si am vrut sa iti ating sufletul.Si am simtit maini gaurite de cuie si fruntea zgariata de spini.Si n-am stiut ce altceva sa fac decat sa iti vorbesc in limbi ce nici macar eu nu le stiu,al meu Elohim.