Sobolani grabiti sub cortex

Urc pe scari rulante undeva deasupra coloanei vertebrale.,sub piele, inghesuita sub coaja de cortex.Inchisa in castelul de neuroni.Iar inauntru alearga sobolani , ganduri gri si negre, grabite,incete, se calca unul pe altul, se inghesiue, fug, dispar.Pe jos,credintele mele,rontaite.Ma chinui sa ii alung , uitand,conversand cu ei conversatii rationale,ma cred pe moment, insa se reintorc...ca niste copii flamanzi,cand ii alung se reintorc , cand nu-i mai vreau se dau pe langa mine, apoi ma mint ca sunt puternica ca i-am alungat si ca pot face asta mereu,ca ma voi simti bine.Ma infurii , ei fug iar...si iar vin si rontaie din credintele mele.Capitulez!Eu strig catre Rege!Oricate credinte mi-ar fi rontait,eu nu renunt sa cred:sobolanii negri au disparut.Au fost ucisi de Tata.Iar daca cei din jur inca-i mai vad in mine, e treaba lor, eu am aflat credinta ce creeaza,si imi vindeca credintele rontaite.Amin!