Monday 5 August 2013
Mereu...Alin
Nu ne-am mai vorbit de mult..cumva ne-am pierdut printre pagini de viata....ma intorceam insa la pagina ta...gandindu-ma...ar fi posibil..sau cum ar fi?...dar...ma opream cand priveam la uraciunea din mine....Ne intalneam timid...insa soaptele se transformau in zambete ...apoi subit in rasete...de parca copilarisem impreuna...Nu stiu...e straniu...caci tot asa uneori zici ca e ca o poveste despre o omida mica mica....care s-ar putea sa se transforme in fluture si sa zboare in infinit....suntem doua aripi unite de speranta...poate ca trebuie sa invatam sa zburam in unison..insa o aripa e mai incapatanata...iart-o pentru moment..
Subscribe to:
Post Comments (Atom)
Rareori mi se intampla sa citesc de doua ori "o carte" si rareori mi se intampla sa pastrez o carte. De ziua mea m-am gandit sa citesc , cateva randuri, pentru a fi ziua cat mai aproape de perfectiune. Am inceput sa recitesc anumite pasaje, apoi am observat ca intre timp cartea fusese continuata si devenise interesant. cu cat citeam mai mult aveam tot mai mult senzatia ca... si eu fac parte din acea poveste si ca poate va trebui sa continui eu sa scriu mai departe cartea...Oare cu ce culoare sa scriu????
ReplyDeletecaci ea culoarea o vom impleti impreuna cu speranta si intrebari ce-si vor gasi raspuns intre cuvinte scrise...sterse..apoi rescrise...caci uneori timid si parca neincrezator se afla marile adevaruri.
ReplyDelete