Sa prind o stea in mana...

Un vis maret ma ademeneste....ma cheama pe nume..imi face cu ochiul..stau inghemuita pe canapeaua cu miros de odihna lunga si privesc o stea.Ma invelesc cu patura de puf ce-mi incalzeste sufletul ca o imbratisare...caci desi putin stinghera...steaua tot ma ademeneste....Incerc sa o ating cu aratatorul...sa vad daca se sterge de pe cer..daca e doar o iluzie...caci insasi ideea e, ironic ideala.Se naste o flacara de chibrit in mine...speranta!intind mana...sovaind putin...inspre a prinde steaua in pumn...tin pumnul inchis fara sa il aduc spre mine...si stau cu ochii inchisi..mi-e teama...o teama de necuprins ma imbratiseaza in locul paturii de puf...dar nu dau drumul...nu dau drumul la stea .Nu vreau! Nu pot!Stau ingemuita si stransa cu ochii inchisi ...zburand cu steaua mea in gand spre galaxii necunoscute....macar atunci cand voi deschide ochii ...voi fi simtit putin din visul de a prinde o stea in maini....Acum..indoiala ...ea indoiala...ce ma iubeste pana la cer si inapoi....vezi tu...noi oamenii avand emotii..sentimente care ne iubesc ele mai mult decat noi pe ele...ea indoiala vine ca o 'mama' grijulie care cica iti vrea binele...vrea sa te aduca cu picioarele pe pamant...si vine si imi diseca credinta de copil ...imi umbla in maruntaie..imi intoarce inima pe dos ....neuronii....si apoi...ma lasa asa...ca un leu care doar s-a jucat cu prada-i...ca eu...eu sa aleg , sleita de putere ...sa aleg in ce mai cred.O de as fi pentru o clipa David...sa am curaj ca el..sa nu-mi mai las credinta de copil sa fie amputata.Dar ma intorc...ma introc...cumva o voce dulce ca de zahar imi spune ca pot....si ma agat de ea...si ma agat cu tot ce am...si deschid o pleoapa...o inchid din nou rapid....deschid apoi a doua si vad pe jumatate...steaua mea...dar mare!deschid si-a doua pleoapa si...vad o stea imensa...ce nu mai sta in palma-.mi...ci sta mareata pe palma-mi deschisa..stai! nu e o stea! E luna!!!Mai alba ca oricand...maiastra..imi umple camera cu siroaie de alb....eu plang in alb si albul plange in mine...curge in sufletul meu..si ma spala de orice rana a indoielii...ma invata ca daca incerc sa prind o stea in mana ...daca fac primul pas....pot ajunge sa ating putin din luna:)Credinta e primul pas.

Mi-a obosit iubirea in mine

Am obosit sa mai iubesc...?
Am obosit sa mai iubesc ochi , zambet , vorbe...goale...Nu stiu...caci a iubi si a te simti iubit trebuie sa vina asa....involuntar...nu ca trebuie...de cand el a decis ca nu vrea macar 2-3 pasi pe-acelasi drum..sa vedem cum ar fi...parca s-a rupt o coarda a inimii...si asa nici celelalte nu mai canta...se chinuie din greu..saracele...parca le aud...hai ca poti..hai ca merge...hai ca poate...hai....incearca sa ma minta ca totusi e un cantec frumos...dar...de cand el a plecat si m-a facut sa ma simt mai mica...am obosit ...poate ca mai trebuiesc primaveri sa toarne peste mine ca sa mai creasca o coarda in mine....Am obosit...

Fericire

Fericirea, de cand incerc sa o definesc..e facuta din momente? din cramperie?...de unde incepe? de la prima imbratisare data de mama? prima nota de 10 la scoala? primul te iubesc?primul sarut?...prima diploma?Fericirea....o imparti cu prietenii? sau o savurezi singur cand asculti in casti melodia preferata?E ca postasul? te viziteaza zilnic dar o vezi doar asa pentru moment?....Fericire...nu...prea simplu sa fie atat...Fericirea e o alegere.Cand viata imi ofera si alb si negru..fac cumva ca negrul sa devina putin mai gri apoi mai alb..uneori nu reusesc sa ajung pana la alb perfect...dar totusi nu am lasat negrul sa ma inegreasca...deci...fericirea e albul cu care amesteci negrul...fericirea esti in esenta tu cand alegi;)

N-am mai plans..pana azi

Mi-am zis ca nu mai vreau sa ma las intristata de ganduri negre...si uite ca n-am mai avut de ce sa plang....n-am mai plans de saptamani...Azi din nou am plans...si acum din bogatia unui suflet de artist.

http://www.youtube.com/watch?v=pjd5TMNsTOc

Mereu...Alin

Nu ne-am mai vorbit de mult..cumva ne-am pierdut printre pagini de viata....ma intorceam insa la pagina ta...gandindu-ma...ar fi posibil..sau cum ar fi?...dar...ma opream cand priveam la uraciunea din mine....Ne intalneam timid...insa soaptele se transformau in zambete ...apoi subit in rasete...de parca copilarisem impreuna...Nu stiu...e straniu...caci tot asa uneori zici ca e ca o poveste despre o omida mica mica....care s-ar putea sa se transforme in fluture si  sa zboare in infinit....suntem doua aripi unite de speranta...poate ca trebuie sa invatam sa zburam in unison..insa o aripa e mai incapatanata...iart-o pentru moment..

M-am catarat pe luna cu un gand...am zabovit acolo un ceas ..caci am vrut sa ma privesc pe mine de departe...mica, invartindu-ma in amalgam de cercuri...crezand ca numai inclestarile din mine conteaza...si ca singura ma pot elibera....De acolo de pe luna m-am simtit si mai mica privind spre soare..un cerc de foc mistuitor...iar universul..el pata infinita de culori...el nu e cerc..nu il pot defini exact ...si asa respir usor ....stiind ca nu trebuie sa stiu tot...ca eliberarea vine din a nu sti tot...ci a crede...

Si minor

Un gand mi-a fost strivit de un si minor...am amutit si mi-a ametit sufletul in trup...m-am agatat cu ochii de cer ...sperand sa prind un nor...ca sa nu plang eu de atat frumos...sa planga norii...caci eu nu am lacrimi inde-ajuns...