Era intr-o joi ploioasa.Ploua pe strazi,ploua pe acoperisuri,ploua pe fete crispate ,apatice,zgribulite.Amesteca in cafea zaharul, iar cu lingura imi sacaia creierul.I-am zis:stop!Nu stiu cum sa incep..mai bine iti spun direct:as vrea uneori sa nu existi.Ma intelegi?Sa nu fi existat vreodata!Privea in pamant..doar un tremur al sprancenei imi spunea ca este vie.Mi-as fi dorit sa spuna ceva cum o facea de atatea ori..acum tacea.Vezi?vezi cum esti?Cand imi e lumea mai draga..atunci vii cu intrigi si explicatii absurde..Acum taci, esti o lasa.Te urasc! Ea tot cu ochii in pamant.Am inceput sa strig: vorbeste-mi!2 batrani de la masa vecina au amutit.La fel si vanzatoarea.Ea tot tacea.
Uite cum ma faci de tot rasul.Ce vrei, sa ma prabusesc pe genunchi sa te implor?Am cazut pe genunchi si ca niciodata am rostit:te implor..te implor,lasa-ma sa traiesc.Lasa-ma !S-a uitat la mine cu ochii inlacrimati.....si mi-a spus inca o data a mia oara: eu nu pot sa nu iubesc.Am inghitit in sec...mi-am luat haina si am iesit pe usa..eu cu inima mea , amica cu care am iesit la o cafea intr-o joi ploioasa.
No comments:
Post a Comment