Cand cautam iubirea

Am cautat iubirea sovaind in pantec.Nu stiam sigur daca imi este permisa.Ma incolaceam in carapace de otel cand mi se oferea prea gratuit.Am cersit inconstient iubirea tuturor, incepand de la mama cu privirea in gol cand nu stia cu se sa ma hraneasca,pana la un el mandru care se ascundea dupa ghimpi de arici pentru ca fusese si el la randul lui ranit...nu arata intocmai ca De Niro.De fapt era deformat,deformat in chipul sufletesc.Cand mi-a zgariat pe inima cu : nu te-am iubit,mi-am formulat un roman politist in strazile inimii, in care el avea sa fie inchis in inchisoarea regretelor.Si asa a fost...cand ne-am despartit, el plangea...eu castigasem...eu imi castigasem libertatea cat si orgoliul.Caci pe orgoliu m-am sprijinit adesea cand simteam ca iubirea fuge de sub picioare ca un pres tras de cineva malefic.M-am mintit frumos, ca o pot castiga daca imi compromit fiinta-mi cu...banal tot fiinta-mi..cu o persoana deformata,cu un abtipild care il lipeam pe creierele oamenilor:ia de aici, asta sunt eu.De fapt vindeam ziare ifetine pentru a ma pierde pe mine.Cei mai creduli ma credeau, cei cu minti de stanca ma priveau ingrijorator.Cand cautam iubirea ca pe ceva ce trebuie castigat, pierdeam adevarul...nu stiam ca iubirea nu se cauta, ca nu trebuie sa alergi dupa ea.Ca ea este acolo cu tine mereu,vesnic.Ca iubirea nu a fugit cand pe cruce era prinsa in piroane, ca El nu se schimba, nu se metamorfozeaza cum faceam eu.El e acelasi ieri si azi si in veci.Cand am gasit iubirea...